Mâine e azi…

Mâine e azi şi eu în loc să dorm, stau şi îmi fac autocritica. Nu dorm la ora asta pentru că n-am apucat, pentru că în loc să fac tot felul de treburi la timpul lor, eu n-am făcut nimic. Ar fi trebuit să fac curat, ar fi trebuit să fac bagajul, ar fi trebuit poate să am şi un plan. Ştiu că am să le rezolv pe toate, ştiu că am să fac ce trebuie să fac şi am să las la o parte ce e mai puţin important măcar aparent. Sunt omul multitasking, jonglez cu toate. Asta fac eu, dar fac asta dintr-o mare necesitate. Am ajuns să fiu aşa de eficientă doar dintr-o foarte mare lene, doar pentru că pierd foarte mult timp ne făcând nimic, sau doar făcând lucruri stupide. Nu sunt un om eficient pentru că aşa m-am născut. Aşa am învăţat să fiu pentru a-mi putea permite să pierd timpul aiurea.

Acum o să mă culc şi sper să visez o cale de a le rezolva pe toate repede şi bine…

Somn fără vise…

După toată agitaţia din ultimele săptămâni, acum s-a lăsat liniştea. Azi chiar n-am făcut nimic. N-aş putea spune că a fost bine, dar nici prea rău n-a fost. Trebuie să mă mai adun un pic ca după să mă odihnesc iar şi apoi să mă pregătesc de sesiune. Ultima sesiune. Nu mai aştept nimic. Nu am chef de nimic, iar în clipa asta mor de cald în casă. Nu ştiu cum şi de ce. Mă culc că iar m i-e somn, dar sper să nu mai visez apă. Am visat când am dormit pe la prânz că mergeam cu un tren pe nişte şine foarte înalte, deasupra unei ape. Putea să fie o mare, putea să fie un ocean. Nu ştiu exact ce era, dar la un moment dat a venit un val mare. Trenul meu a oprit în gara aia suspendată, dar a scăpat de val. Mi se întâmplă destul de des să visez ape şi habar n-am ce înseamnă asta…

Somn uşor…